Tipuri de mame care nu dezvoltă relații bune cu fiicele lor

Descoperă șase tipuri de mame și modul în care comportamentul lor influențează dezvoltarea emoțională a fiicelor.

 0  288
Tipuri de mame care nu dezvoltă relații bune cu fiicele lor
ipuri de mame care dezvoltă relații nesănătoase cu fiicele lor: Cum afectează creșterea copiilor

Află despre diferitele tipuri de mame care pot dezvolta relații nesănătoase cu fiicele lor. 

1. Mama șef
Este mama dominantă, critică și cu așteptări extrem de ridicate și rigide. Pune presiune pe fiică să învețe mai bine, să arate mai bine și face comparații cu alte colege. Fiica va crește cu dorința de a obține aprobarea mamei iar fapt poate conduce la perfecționism. Cum e judecată și chiar etichetată negativ, dezvoltă o stimă de sine scăzută, poate resimți frica de respingere și o presiune continuă pe parcursul vieții.

2. Mama amică
Acest tip de mamă nu este preocupată să fie părinte pentru fiică, ci mai mult o prietenă. Dorește cu tot dinadinsul să fie cool, neglijând rolul parental, educativ. Deși oferă sprijin, fiicei îi lipsește disciplina și abilitățile practice de a se descurca în viață, poate avea probleme cu limitele și acceptarea autorității.

3. Mama rivală
Iși vede fata ca pe o amenințare și rivalizează cu aceasta, simțindu-se nesigură în preajma ei. Se compară mereu cu fiica, cine este mai slabă, mai frumoasă, mai inteligentă sau are mai mare succes. Pot concura și pentru dragostea figurii masculine din familie. Copila ajunge să se simtă nesigură și devalorizată.

4. Mama care inversează rolul cu fiica
Este concentrată pe propriile nevoi și se așteaptă ca fiica să-i ofere suport emoțional și practic. Fiica se simte părăsită, neglijată și învață să pună nevoile celorlalți înaintea nevoilor proprii, nereușind să spună “nu”. Și în acest caz fiica va avea o stimă de sine redusă și îi va fi dificil să traseze limite în relații.

5. Mama fantomă
E absentă din viața fiicei, fie fizic, fie emoțional. Poate fi plecată de acasă la muncă sau separată de familie dar deopotrivă poate fi indisponibilă emoțional. Fie că este concentrată pe relația de cuplu sau pe alt copil, fiica nu primește afecțiune, suport, implicare. Acest fapt o va lansa în viață cu un gol interior.

6. Mama bună/mama rea
Se caracterizează prin inconsistența comportamentului astfel încât fiica nu va ști care fațetă va fi afișată de către mamă. Se poate ca fațeta de “mamă bună” să apară mai ales în public unde este caldă și zâmbitoare ca mai apoi, acasă să fie dură și neglijentă. Atitudinea, când caldă când rece a mamei îi dă fiicei nesiguranță, neîncredere în sine și în ceilalți.

Tu ce fel de mamă ai avut?
Ce fel de mamă ești tu?

Ce reacție ai?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow

retorica Ne propunem să vă aducem zilnic o vastă colecție de citate, cugetări și sfaturi utile! Publicăm poate cele mai interesante citate celebre, vorbe de duh, cugetări, pilde și idei motivaționale! Vă așteptăm în fiecare zi cu un conținut nou pe site sau pe social media!