Epitaf - Serghei Esenin: un adio liric al poetului rus

Epitaf
Serghei Esenin

Nu cădea tu steaua mea supţire,
Prăpădind mănunchi de raze reci,
Căci acolo-n fund de cimitire,
Inimile nu mai bat în veci.

Luminezi prin stepe şi prin vremuri,
Umplând pacea câmpului, spre zori,
Sufletul de friguri mi-l cutremuri
Ca strigarea duşilor cocori.

Inălţându-şi creştetul de sfântă
Peste culmi şi crânguri şi tăceri,
Aud iar cum nu ştiu cine cântă
Despre toate câte-au fost mai ieri.

Toamna asta-n aur îmbrăcată,
Din aceşti mesteceni fără chip,
După cei ce am iubit odată
Plânge-ncet cu frunze pe nisip.

Ştiu, ah ştiu! Curând- curând în seară
Şi din vina nimănui, mereu,
Subt grilaj de schijă funerară
Trebui-va ca să zac şi eu…

Se va stinge flacăra din vatră,
Inima întoarce-se-va-n praf,
Buni prieteni îmi vor pune-o piatră
Şi-or rima un vesel epitaf.

Dar privind tristeţea şi mormântul,
Pentru mine-aş scri, definitiv:
Şi-a iubit el ţara şi pământul,
Cum iubeşte crâşma un beţiv.

(din volumul George Lesnea - Poeme de Serghei Esenin)