Ca să înțelegi că ești prost, trebuie totuși să-ți meargă mintea! - Andrei Pleșu

Neologismele...
Andrei Pleșu

Îmi plac cuvintele străine naturalizate. Mai dezmorțesc limba. În timp, unele rezistă, altele dispar.
A ieșit din uz cea mai mare parte a turcismelor și grecismelor aclimatizate, de sus în jos, în Țările Române.
Franțuzismele din limbajul administrativ al secolul al XIX-lea au rezistat fiindcă era nevoie de ele, ca și cuvintele nemțești din limbajul tehnic.
Rusismele din anii ’50 ai veacului trecut au avut viață scurtă. Nici nu se potriveau cu româna și aveau și conotații nasoale…
După 1989, cine voia să pară pro-occidental începuse să anvizajeze și să achieseze. Îl mai țineți minte pe Adrian Severin?
Au apărut apoi multinaționalele, ai căror manageri nu știau românește, românul întors de la burse, fotbalistul de 2 bani și menajera hoață care voia să-și marcheze lingvistic întoarcerea din străinătate și reclamele (advertaizingurile) văzute în engleză.
Adjuncții autohtoni ai șefilor de multinaționale au început să vorbească o română pigmentată cu feed-back-uri și locații.
Secretarele nu-și mai spun decât manager assistant. Cizmarii sunt designeri.
Mă așteptam să fie vorba de crize de aclimatizare și de micile noastre snobisme de cetățeni ai unei țări mici, dar vioaie. Nici gând.
S-a ajuns la un nou limbaj de lemn, neologistic, întrebuințat pe la posturi de radio și de televiziune, iar cuvinte românești cât se poate de utile sunt înlocuite prostește de persoane care stau prost și cu vocabularul limbii române, și cu gramatica ei. Tot soiul de absolvenți și absolvente de Spiru Haret, cărora li se adaugă politicieni inepți și comentatori care par să-și fi luat doctoratul la un șpriț, înainte de a lua notă de trecere la română în liceu se dau în bărcile neologismelor, cu dezinvoltura prostului fudul. Potrivit lor, nu mai avem prilejuri, avem doar oportunități.
Nu mai suntem hotărâți să facem ceva, ci determinați. Nu mai realizăm, ci implementăm.
Nu mai avem cazuri, ci spețe.
Nu ne mai ducem într-un loc, ci într-o locație.
Nu mai luăm în considerare, fiindcă anvizajăm.
Nu mai consimțim, ci achiesăm.
Serviciul de întreținere a devenit mentenanță.
Ceva care ți se pare obligatoriu e un must!!!
Nu mai avem speranțe, deoarece am trecut la expectațiuni.
Nu ne mai concentrăm, pentru că ne focusăm.
Și nu mai așteptăm un răspuns, ci un feedback.
Nu mai avem frizeri și croitorese, avem hair stilisti și creatoare de fashion.
Cu alte cuvinte, deținem o oportunitate pe care suntem determinați să o implementăm într-o locație pe care am anvizajat-o, achiesând la o mentenanță care e un must și asupra căreia ne focusăm în expectațiunea unui feed-back pozitiv.
Altfel, când ies din rol, îi auzi cu câte un neaoș și superior „Hai să-mi bag...” sau cu concluzia absolut academică: „Un c...!!!”

Motto: ca să înțelegi că ești prost, trebuie totuși să-ți meargă mintea!